Pepys alternează stilul sobru, care transpune în general statutul social, al unui înalt funcţionar, cu ambiţii și pretenţii mari, cu stilul ironic sau autoironic (care nu pare întotdeauna intenţionat), din perspectiva omului obişnuit. Cele două statute sunt, de altfel, într-un fel de conflict în text, generând o tensiune extrem de bună pentru efectul final. Foarte rar, se pune la dispoziţia celorlalţi pentru a crea efecte comice. În relaţiile sociale sau de serviciu este inegal: adeseori slugarnic cu protectorii, al căror respect îl caută, pe lângă avantajele materiale, dezinteresat și uneori răuvoitor cu cei inferiori pe scara socială, de care fie se fereşte, fie îi tratează cu răceală, pentru a-i face să se îndepărteze.

Este inegal și în relaţiile de familie: îşi iubeşte tatăl și se simte ruşinat, la un moment dat, când îşi dă seama că nu-l mai vizitase de două săptămâni, dar are o atitudine diferită faţă de mamă, pe care îşi permite să o mustre, considerând-o chiar proastă, și faţă de o soră, pe care o acceptă în casă, dar nu și la masă, tratând-o ca pe o slujnică. Într-o seară în care-şi găseşte părinţii certându-se, îşi jigneşte mama, pe care o consideră vinovată și pleacă fără să fi reuşit să aplaneze conflictul, lucru care nu-l împiedică să admire lumina lunii. La soţie ţine și este gelos când o vede sărutându-se (în semn de salut) cu alt bărbat sau când îi permite să ia lecţii de dans. Altfel petrece mult timp în compania ei, în plimbări, la masă sau rămânând mult în pat dimineaţa, pentru discuţii prelungite.

În atitudinea faţă de slujitorii din casă sau de subalternii de la serviciu alternează între generozitate (reală sau mimată) și duritate, chiar violenţă, bătându-i uneori pentru motive mai mult sau mai puţin întemeiate (de ex. îşi bate secretarul pentru că umblă cu haina pe umăr). Menţionează însă, de cele mai multe ori, că-i pare rău sau cel puţin că-i displace că a făcut acel lucru (îi pare rău că a făcut acel gest, nu că a luat bătaie unu slujitor).

Numeroase observaţii legate de viaţa contemporanilor. E iubitor de teatru și de muzică, la ultima pricepându-se în mod special.

Interesante situaţiile în care face pe eroul, pentru a-şi menţine statutul în societate, deşi crizele politice sau sociale nu îl interesează în sine.

Merge la biserică în mod regulat și îşi raportează adesea existenţa la normele religioase. Ziua de duminică este numită de fiecare dată Ziua Domnului și rareori ratează predicile. Cu toate acestea, în timpul serviciului religios îi atrag atenţia adeseori lucruri ce nu ţin direct de credinţă, cum ar fi durata unui psalm, faptul că s-au strâns bani etc.

Îl interesează mult forma, felul în care arată oamenii și lucrurile, e interesat în mare măsură și de felul în care se îmbracă.

Sunt foarte amuzante situaţiile în care vorbeşte pe un ton egal despre evenimente lipsite de semnificaţie și  despre fapte grave, cum ar fi moartea cuiva sau o dramă de familie. De exemplu, într-o însemnare sunt puşi la un loc muştele și nişte oameni spânzuraţi.

Îşi ajută membrii mai săraci ai familiei în mod cumpătat, de cele mai multe ori cu mici împrumuturi. Uneori este chiar zgârcit.

Nu e cine ştie ce muncitor, caută mai ales situaţiile care să-i aducă laude sau avantaje rapide. De multe ori spune că a mers la serviciu și nu a avut nimic de făcut.

La Teatru e îngăduitor cu o doamnă care îl scuipă, fiinscă îi este simpatică. Ca și la biserică, se preocupă adeseori și la teatru de altceva decât de spectacolul propriu-zis. De exemplu, o dată nu-i convine că l-au văzut nişte cunoscuţi ocupând un loc prea scump, sau e interesat de cutare sau cutare doamnă din public.

Spectacolul străzii este unul dintre scopurile principale ale existenţei lui Pepys, iar Jurnalul reprezintă o selecţie a unor scene care-i atrag atenţia, pozitiv sau negativ. De altfel distincţia etică este îndoielnică, evenimente precum execuţiile publice neimpresionându-l mai mult decât un fapt divers.  E capabil să fragmenteze foarte bine actele marelui spectacol pe care-l trăieşte sau la care asistă, face selecţii estetice ( e drept, după criterii strict personale) și ştie să se integreze pe sine însuşi în diverse momente. Uneori creează anumite reacţii și îi place să le savureze: se amuză de nişte musafiri care postesc și care înghit în sec văzându-l cum înfulecă multă carne la masă.  Din când în când e surprins de ipostazele în care se găseşte, dar nu respinge provocările. Caută efectul-surpriză, noutatea, îi place să facă lucruri noi. E mare petrecăreţ, îi plac întâlnirile (cu persoane din categorii sociale egale sau mai înalte), îi plac mesele bogate și stropite din belşug cu alcool. Se bucură foarte tare când observă că este foarte respectat, când i se fac plecăciuni în public .

Din unele zile reţine câte un singur detaliu, pe care se mulţumeşte să-l noteze. Din altele reţine o întreagă evoluţie a faptelor, descriindu-le și interpretându-le. Face asta mai ales când este vorba despre situaţii serioase, care l-ar putea afecta în plan familial sau socio-profesional. Acordă, de exemplu, multe pagini situaţiilor legate de lecţiile de dans ale soţiei, când este foarte gelos.

Un personaj bizar si un jurnal savuros, usor de citit tocmai pentru ca te fascineaza.

Îi mulţumesc celui care mi l-a împrumutat, şi el un personaj destul de bizar.  Nu dăm nume…

Samuel Pepys, Jurnal (1660-1669), EpLU, Bucureşti, 1965.